ana tkacenko

Ieri am ajuns la ‘’Scrisoarea unei necunoscute’’, după cartea lui Stefan Zweig publicată hăt în 1922. În regia unui Nugzar Lordkipanidze, şi în superba interpretare a Anei Tkacenko, spectacolul de puţin mai mult de o oră îţi ridică puful de pe mâini şi te face să te întrebi cât de sănătoasă este o dragoste bolnavă. Read More

Image

Ceva timp în urmă mi-am zis că în Moldova nu prea sunt review-uri despre ce se întâmplă: teatru, performance-uri, expoziții, concerte și așa mai departe. E trist că despre aceste chestii de multe ori nici nu se prea știe – puține fiind site-urile care adună (agregat) toate aceste evenimente și le pun online întrun format ușor de accesat, actualizat și comprehensiv. Dar nu-i pe asta! Azi vom vorbi despre Carmen Funebre, street performance-ul de ieri (18 iunie 2013) de către Teatr Biuro Podróżyîn fața Gării Feroviare, Chișinău.

Read More

madoz

Mai e luna aia cu flori în păr şi jocuri florale (care n-au mai fost) şi starea aia când totul îţi aparţine. Mai e luna când o începi în amsterdam, o continui în barcelona şi o termini întrun kayak pe nistru. E zborul ală prin muzică baroc (:)!), prin expo lui madoz, prin c.i. şi chitară spaniolă şi flamenco şi macbo cu linii neînţelese şi rijksmuseum şi cine gastronomice, prin terase pictate, paturi improvizate şi oysteri cu şampanie la dejun. mai, apropo, e mai dulce (:)) şi cu jocuri dacice – cu toate că eu astea nu le prea ţin minte, tot aşa cum nu prea ţin minte mai-ul ăsta fără ea; pentru că nu ar fi fost mai astfel. Read More

Trăiesc într’un fel de spaţiu bitemporal. Un spaţiu de-al casei şi-al vostru, cu toate luptele interne ce se dau, decizii constituţionale, interimate, cu trezirele la ora 8 ca să fii la servici la 9 şi cu toate perindările care urmează. Un spaţiu ce se termină odată cu ea. iar ea, la fel ca alizeele tropicale, trece prin timp şi spaţiu. Read More

Image

-малыи конь, i-an spune, ce ai face dacă ai fi femeie?

Ce ar face orice bărbat, cred – m-aș atinge încet, erotic de sfîrcuri. Aș încerca să le trag cu dinții, cu toate că, din experiență, nu toate femeile pot. Adică – depinde de țâțe, cum ar ieși. Aș avea orgasm după orgasm, strîngînd colțuri de perne și cearșafuri în pumnii mei fini și recent dați cu l’oreal sau alte prostii de creme, luate de prin aeroporturi (că-i mai ieftin).
Read More

Trist și bolnăvicios mesaj din partea Natei ieri. Trist pentru că aparent nu a înțeles care e problema ”altora” cu panoul ălă și bolnăvicios pentru că a țîșnit un fel de ură și acuzații sub centură. Regretabil și una și alta.

Vezi tu..problema într-adevăr constă în faptul că pe acel panou e Nata & co. Dar nu pentru că nu ne place Nata sau că ne mănîncă invidia. Dragilor – împînziți orașul pe toate bilbordurile, închiriați avioane care să vă deseneze fețele în nouri sau colorați luna în sare și piper. Nimeni nu o să aibă nicio problemă (poate doar în cazul lunii ăștia de la coca-cola poa să zică ceva).

Read More

‘’Asta simţi cînd depăşeşti experienţa huliganică: o cumplită silă de tine şi de lume – şi o cumplită nostalgie după vârsta de patruzeci de ani’’
Mircea Eliade. Huliganii.

Directoarea liceului se trezeşte dimineaţa, dar nu vrea să-şi deschidă ochii. Încă e în starea aia de vis-nevis, cînd îţi mai poţi continua, conştient, gîndurile din cap – refuzînd să crezi însă că asta e vis. Directoarea se vede falnic păşind încet, agale pe coridoarele liceului. E numai ea. Nu sunt nici copii şi nici profesori. Ea e şef pe zdania asta şi nimeni nu se încumetă să nege acest adevăr. Deschide atent fiecare uşă şi verifică dacă nu s-au furişat cumva vreo 2-3 puradei ca să citească, printre crăpăturile băncii, cum Maitreyi îl ademeneşte pe Eliade. Dar nu e nimeni: pustiu în clase, pustiu prin coridoare, pustiu în sufletul directoarei. Asemeni tiranului din ‘’Toamna Patriarhului’’ – directoarea nu mai are vîrstă, nu mai are generali şi copiii ei tot au fost trimişi să se ascundă în stuf. Singură, tremurînd în tăcere, ea-şi continuă primblarea prin palatul ei de bănci ruginite, cărţi necitite şi un scîrţîit continuu de cretă pe tabla neagră a ceea ce a fost cîndva cel mai bun liceu al capitalei. Dar asta a fost cîndva. Acum totul e al ei. Numai al ei.

Read More

Mie îmi place mult America. Eu nu am fost (încă) în State, dar de departe, de ani de zile, eu frumos mă gîndesc cum ar fi dacă aş fi aruncat în vîltoarea de acolo, taman şi anume în timpul campaniilor electorale. The West Wing rămîne a fi cel mai îndrăgit serial de mine. Sorkin in general e genial. Publicitatea negativă, despre care am mai scris, o găsesc superbă pentru că e vorba despre manipulare şi cum să faci publicul nu să-ţi îndrăgească candidatul tău dar să-l urască pe al lor. Iar asta poţi să zici că e imoral şi nu e frumos – dar politica niciodată nu a fost morală şi frumoasă. La noi numai comuniştii întro vreme i-o dădeau bine cu publicitatea negativă – dar relativ schilodit, nătîng, nu pînă la capăt, nu aşa cum vroiam eu: sînge.

Read More

Eu am trăit în Paris cu Shereen un an în acelaşi apartament de 50 metri pătrăţi. Un an în care ne-am văzut zilnic, am vorbit zilnic, am mîncat, băut şi distrat. Un an în care am fost ambii (eu vreau să cred) foarte fericiţi pentru că ne înţelegeam bine, nu aveam probleme iar nopţile deobicei se terminau cu o sticlă de vin şi discuţii lungi, lungi despre..tot ce vrei. Shereen a fost persoana care m-a învăţat (fără predici, dar prin simpla ei prezenţă) că nu există nicio diferenţă între homosexuali şi heterosexuali. Şi unii şi alţii mănîncă, beau, iubesc şi suferă. Ce fac fiecare în dormitor nu îi priveşte pe nimeni şi nu ar trebui.  Apropo, lui Shereen îi plac fetele; de pe la 11 ani; şi ea, dacă încă nu aţi înţeles, este perfect normală (pentru toţi) şi genială (pentru mine).

Read More

%d bloggers like this: