review: mai

madoz

Mai e luna aia cu flori în păr şi jocuri florale (care n-au mai fost) şi starea aia când totul îţi aparţine. Mai e luna când o începi în amsterdam, o continui în barcelona şi o termini întrun kayak pe nistru. E zborul ală prin muzică baroc (:)!), prin expo lui madoz, prin c.i. şi chitară spaniolă şi flamenco şi macbo cu linii neînţelese şi rijksmuseum şi cine gastronomice, prin terase pictate, paturi improvizate şi oysteri cu şampanie la dejun. mai, apropo, e mai dulce (:)) şi cu jocuri dacice – cu toate că eu astea nu le prea ţin minte, tot aşa cum nu prea ţin minte mai-ul ăsta fără ea; pentru că nu ar fi fost mai astfel.

Undeva deasupra acestui birou-galerie, în acest mai au fost adăugate un câine cu un ochi în explozie (sau implozie poate?) de andrei, un paradis şi infern de bosch, o mâzgălitură de pollock şi nişte notiţe stranii: ‘’Rite of Spring: Stravinsky’’, ‘’Hell: Dante (abandon all hope, all ye who enter here); Milton (Paradise Lost); Bosch (Hell); Sartre (No Exit); Chapman brothers (Sum of all Evil)’’ cât şi biletul de loterie (primul din viaţa mea în #md). Cândva câştigi, cândva nu.

Uneori mă gândesc dacă acest nou hedonism – de aruncare întro continuă căutare şi descoperire de sine, de evadare (aparent) de realitatea asta dimprejur şi înlocuirea ei cu un univers propriu, în care de la oamenii care îi strângi în jur aştepţi şi ceri să te înveţe mereu ceva nou şi să poţi să discuţi despre forţa de frecare, ce e arta şi cum să interpretăm ultimele decizii ale curţii, acest cer în care faci sex privind la universul albastru şi gol, în care albatroşii şi stelele îţi intră pînă în oase, această sevă şi poftă de viaţă în care eşti fericit în tine şi te culci încolăcit în jurul ei ca să te trezeşti amorţit sub adieri de ploi văratice şi unde, umbre, codo-umbre; mă întreb dacă acest nou hedonism nu e ceea ce toţi caută şi nu găsesc şi de aia se ascund în probleme, crize, absinthe, cânepă sau..religie. mă mir cât de uşor noi alegem să ne minţim în loc să ne reinventăm.

Reinventaţi-vă.

Advertisements
2 comments
  1. In padurea cu alune, aveau casa trei pitici. Vine pupaza si spune:
    – Simptomatic, idiosincrazia dilematica îsi reverbereaza atenuant ecourile absconse protoarmonice din spatele semitranscendent si disonant al obscurantismului incandescent de sorginte medievala, capsulând filonul crepuscular sincretic si aluziv metempsihotic al transmigratiei alchimice înspre circumvolutiunile interioare ale epocii istorice care tind sa formeze adevarate supape paleontologice înspre propensiunea paradigmelor de orientare paseista.

    … In rezultat, pupaza a fost omorată cu bestialitate de catre cei trei pitici :))

    • Жил-был пёс.
      он умер.

      cam asa?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

%d bloggers like this: