review: Carmen Funebre

Image

Ceva timp în urmă mi-am zis că în Moldova nu prea sunt review-uri despre ce se întâmplă: teatru, performance-uri, expoziții, concerte și așa mai departe. E trist că despre aceste chestii de multe ori nici nu se prea știe – puține fiind site-urile care adună (agregat) toate aceste evenimente și le pun online întrun format ușor de accesat, actualizat și comprehensiv. Dar nu-i pe asta! Azi vom vorbi despre Carmen Funebre, street performance-ul de ieri (18 iunie 2013) de către Teatr Biuro Podróżyîn fața Gării Feroviare, Chișinău.

Un spectacol de 30 de minute halucinant bazat pe războiul din Bosnia din ’92. Un război în care vecinii și cumetrii au ajuns peste noapte duș-mani. Cred că asta a și fost senzația mea imediat post-factum, când am zis că there’s no winner in a war. Soldații care inițial pângăresc și scuipă vin (chiar vin!) pe-o tânără femeie, legând-o în funii și târând-o violent dintrun colț în altul, se transformă imediat după aia în bărbații care își caută printre public femeile lor, purtând în căptușeala paltonului fotografia soției sau a iubitei de-acasă. Tot ei, barbarii de 2 minute în urmă, se întorc acasă giganți (pe schele) dar fără un picior sau orbiți, cerând pomană și mâncare de la public. Niște eroi (pentru că în război, acei întorși acasă sunt întodeuna eroi!) pentru că au luptat pentru țară, giganți printre noi, dar calici și cerând milă. Soarta veteranului dintotdeuna.  Image

Întrun final, moartea saltând de bucurie aruncă cu o coasă imensă hoiturile celor morți. Cei rămași vii se întorc și își îngroapă copiii și soldații căzuți, arzându-i pe cruci care ard și ținta de lemn care le-o bat în crucile arse e ori o dovadă de-o ultimă atrocitate (noi și în morții voștri le batem ținte-n inimă) sau o finalitate (noi batem ținta pe capacul sicriului, și începem din nou). La fel și cu posibilile interpretări vis-a-vis de arsul porților/casei de infern: acest auschwitz în care-au fost mânați la început bieții oameni și de unde vin gardienii (mascați) ai terorii cu biciuri și focuri, de unde vine moartea întrun final – această casă ori o arzi ca sa faci scrum din tot răul ce-a fost, ori eliberezi sufletele celor ce nu mai sunt.

E un performance care te provoacă anume pentru că este, aparent, evident despre război și cruzimea de acolo, dar în același timp ambivalent prin sumedenia de simbolism care o prezintă. Fețele actorilor, mimica, mișcările, apropierea de foc, separarea publicului dar implicarea continuă în joc, apariția actorilor dintre public și această delimitare-nedelimitare între ce să facem (să ne dăm la o parte să-i lăsăm să evadeze, să stăm pironiți așa cum e, totuși, o piesă?!) – e un performance care timp de 20 de ani continuă să fie bun și remarcat (prin premii și un turneu de 50+ țări). E o fericire că am avut șansa să îl vedem (gratis!) și e un spectacol care trebuie să ne pună pe gânduri. E un performance care ne pune cu genunchii goi pe boabe de mazăre înghețată, în timp ce peste noi se scuipă vin (chiar vin!) din cupe mari de aur.

Image

1 comment
  1. random passer-by said:

    *paragraful 3: într-un

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: