Archive

review

dna Revutchi.jpg

ca sa intru in clasa’ntaia, a trebuit sa trec concurs; chiar daca maica-mea era profa la Eliade – cumva in mintea mea asta nu se lega cu ‘’precis o sa ma ia’’ (sincer, care erau sansele?) sh eu am invatat ‘somnoroase pasarele’ ca sa recit la ‘test’. ma tin minte mergand cu maica-mea de mana, pe drum, ca sa luam rutiera sa ma duc sa dau testul; iar eu continuu repetam, sh aveam o frica enorma de ‘a nu fi indeajuns de bun’, sh in acelasi timp o convingere ca ‘’i’m good, man’’. o mare parte din aceasta schema o ramas cu mine si pana acum.

**

in prima luma, la scoala mica, veneam des (sau eram adus de vre-un elev mai mare?) la Eliade, in deal. maica-mea mai avea lectii, sh trebuia sa o astept pana termina; sh cum la lectiile de biologie era interesant (multe specimene, microscoape, scheleturi), dar nici intr-atat incat sa stai in fiecare zi sa asculti asta ultimele 2 ore – eu o mai tuleam prin liceu; asa am dat de biblioteca, la etajul de sus – o oaza de aer liber, un izvor de istorii si experiente – din care, in urmatorii ani, m-am imbatat copios.

***

Dna Revutchi a fost calauza mea in acest univers de coridoare enorme (cand esti mic – acesti labirinti-munti de carti par incomparabil mai mari); in aceasta jungla in care totul atragea, tot vroiai sa citesti, nimic nu era de’ajuns si, tot timpul, era ceva mai fermecat, mai parfumat, mai bun; cum terminai o carte, alta te tragea de maini;

****

la sfarsit de an – eu am devenit miop. am avut o vara de stat pe pat, in veranda, pe zeci de perne sh caldari de capsuni, visini si tot din harmanu lu bunica-mea la Gura Bacului; si zeci de carti care tot veneau in fiecare saptamana din Chisinau, de la biblioteca. Singur pe lume, de H. Malot, a fost prima mea carte; Winnetou a fost eroul meu la care am plans sh ras zile la rand; prin Verne am trecut furios, aproape obsesiv sa citesc toate cartile numerotate, coperta groasa sh cu primele ilustratii; twain sh dickens i-am citit la nistru, cum se cade; Monte-Cristo ramane a fi cartea mea preferata; Eliade il ura si iubea pe Papini, ap eu tot asa pe Eliade; Camus m-a tintuit, Preda m’a eliberat, fitzgerald, orwell, salinger, marquez, cervantes, nabokov, kafka, hemingway sh restu brigazii m-au facut om.

*****

ani la rand am perindat biblioteca; cu timpu au aparut si alte pasiuni; multe pasiuni : ) dar biblioteca ramanea a fi oaza mea de libertate; sh Dna Revutchi, fidelul meu indrumator in aceasta cale; mirabolanti acesti ani si aceste calatorii la et. 3; cum lumina cade intre rafturi de carti, cum particule de praf se vad in aceste sclipiri de lucish; cum tremura degetele cand cauti vre-un autor sh tot vezi Camus, Carre, Chekov, Cooper?! Da, Cooper si ultimul dintre mohicani! iaca ce caut!

******

tot prin Dna Revutchi am ajuns, pare-mi-se, la cenaclu; Dna Bulat a deschis din min(t)e scriitorul; cu exercitii literare, discutii la ceai sh o buna doza de roman(t)ism :) asa de departe acesti ani, sh totusi – atat de aproape.

multam, dna Veronica. va cuprind sh ma inchin. mai rar asa mentori se intalnesc in cale. xx

IMG_0484

despre importanța copiilor să aibă lucrurile lor

complet a lor; numai a lor

neîmpărțite cu părinți, frați și surori

să nu se transmită la copii

să spună fericiți, și la 2 și la 3

și la treizeci și trei

ca asta îi

numai a lor

să nu-l împarți cu soția,

cu amanta

sau cu geamănul tău

să fie al tău

numai al tău.

 

e-go-go

și iepurașul

sunt lucrurile ”tolko moi”

și în capul lui de doi anișori

nimeni nu are dreptul

să pună laba peste egogo și iepurașul

lui.

 

vă doresc tot timpul

să aveți egogoii și iepurașii voștri

cât mai mulți

și să nu dați voie la nimeni

să pună laba peste ce-i al vostru.

 

eu cand eram mititel

îmi strângeam dinții

nu credeam în a-i arunca peste acoperișul casei

si nici să îi îngrop tot nu vedeam sens

așa că îi colectam

într-o oală mică de lut

de culoarea lutului

și de mirosul lutului

o oală cu vreo 14,15 dinți.

 

Din când în când îi mai scoteam

și mă uitam la ei

care-s molarii, și care-s acei ascunțiți

canini.

Se văd cariile

și găurile negre

să simt tăișul rădăcinilor rupte

când trăgeam cu putere ușa

sovietică

laolaltă cu dintele meu

de o ață.

 

Nu ni-i asta copilăria noastră

Călărit pe porci înfierbântați

Proaspeți uciși

c-un șiocălău înșipt în inimă

”să nu-i țâșnească sângele!”

cum zicea dedea Borea și unchiu Pavel

iar eu, proaspătul avansat la

ținutul piciorului din stânga sus

a porcului

ca să nu se zvârcolească violent

și să fugă disperat prin curte

de parcă știe ce-l așteaptă

 

moartea

moartea nu așteaptă pe toți

și ca niști porcușori, grași

buni de pârjolit

noi tot fugim bezmetic

mai mult prin lumină decât prin întuneric

 

 

 

dar să revenim la lucrurile noastre

la ego-goi și iepurași

țineți-i aproape

și nu dați voie la nimeni

să pună laba peste ei.

 

succese.

pomul vietii

Fost ieri seară la ‘’Pomul Vieţii‘’, de Matcovschi, în regia A. Cuzub, la Eminescu. Of. Ooof.

Plecat de-acolo cu un gust amar şi o stare de wtf în general. 2 ore de forfotă pe scenă, drame peste drame, cvasi-comedie, alcool, jin, butoaie şi confuzie totală. Eu ştiu că lui Matcovschi îi plăce(a) viaţa de la ţară, glia şi omul moldovean, grîul, ramura şi Nistrul nostru. La ‘’cântec de leagăn pentru bunici’’ (fost de două ori, odată plâns, a doua oară nedumerit de ce-am plâns prima oară) cel puţin există o linie de subiect, un mesaj, o emoţie şi-o dramă care o trăieşti.

Read More

ana tkacenko

Ieri am ajuns la ‘’Scrisoarea unei necunoscute’’, după cartea lui Stefan Zweig publicată hăt în 1922. În regia unui Nugzar Lordkipanidze, şi în superba interpretare a Anei Tkacenko, spectacolul de puţin mai mult de o oră îţi ridică puful de pe mâini şi te face să te întrebi cât de sănătoasă este o dragoste bolnavă. Read More

Image

Ceva timp în urmă mi-am zis că în Moldova nu prea sunt review-uri despre ce se întâmplă: teatru, performance-uri, expoziții, concerte și așa mai departe. E trist că despre aceste chestii de multe ori nici nu se prea știe – puține fiind site-urile care adună (agregat) toate aceste evenimente și le pun online întrun format ușor de accesat, actualizat și comprehensiv. Dar nu-i pe asta! Azi vom vorbi despre Carmen Funebre, street performance-ul de ieri (18 iunie 2013) de către Teatr Biuro Podróżyîn fața Gării Feroviare, Chișinău.

Read More

madoz

Mai e luna aia cu flori în păr şi jocuri florale (care n-au mai fost) şi starea aia când totul îţi aparţine. Mai e luna când o începi în amsterdam, o continui în barcelona şi o termini întrun kayak pe nistru. E zborul ală prin muzică baroc (:)!), prin expo lui madoz, prin c.i. şi chitară spaniolă şi flamenco şi macbo cu linii neînţelese şi rijksmuseum şi cine gastronomice, prin terase pictate, paturi improvizate şi oysteri cu şampanie la dejun. mai, apropo, e mai dulce (:)) şi cu jocuri dacice – cu toate că eu astea nu le prea ţin minte, tot aşa cum nu prea ţin minte mai-ul ăsta fără ea; pentru că nu ar fi fost mai astfel. Read More

Trăiesc într’un fel de spaţiu bitemporal. Un spaţiu de-al casei şi-al vostru, cu toate luptele interne ce se dau, decizii constituţionale, interimate, cu trezirele la ora 8 ca să fii la servici la 9 şi cu toate perindările care urmează. Un spaţiu ce se termină odată cu ea. iar ea, la fel ca alizeele tropicale, trece prin timp şi spaţiu. Read More