Răsăriţi din foc de conştiinţă,
Din duruta neamului credinţă,
Fii din Decebal şi Ştefan Vodă,
Noi vom înălţa Moldovan-n odă!
Imnul Liceului ‘’Mircea Eliade’’
Scriu ca fost eliadist. Scriu, de asemenea, ca fecior al unei profesoare de la Eliade. Scriu, într-un final, pentru că îmi pasă de liceul Mircea Eliade şi de toată zarva asta făcută în ultimele zile cu privire la plăţile neformale. Read More
‘’Asta simţi cînd depăşeşti experienţa huliganică: o cumplită silă de tine şi de lume – şi o cumplită nostalgie după vârsta de patruzeci de ani’’
Mircea Eliade. Huliganii.
Directoarea liceului se trezeşte dimineaţa, dar nu vrea să-şi deschidă ochii. Încă e în starea aia de vis-nevis, cînd îţi mai poţi continua, conştient, gîndurile din cap – refuzînd să crezi însă că asta e vis. Directoarea se vede falnic păşind încet, agale pe coridoarele liceului. E numai ea. Nu sunt nici copii şi nici profesori. Ea e şef pe zdania asta şi nimeni nu se încumetă să nege acest adevăr. Deschide atent fiecare uşă şi verifică dacă nu s-au furişat cumva vreo 2-3 puradei ca să citească, printre crăpăturile băncii, cum Maitreyi îl ademeneşte pe Eliade. Dar nu e nimeni: pustiu în clase, pustiu prin coridoare, pustiu în sufletul directoarei. Asemeni tiranului din ‘’Toamna Patriarhului’’ – directoarea nu mai are vîrstă, nu mai are generali şi copiii ei tot au fost trimişi să se ascundă în stuf. Singură, tremurînd în tăcere, ea-şi continuă primblarea prin palatul ei de bănci ruginite, cărţi necitite şi un scîrţîit continuu de cretă pe tabla neagră a ceea ce a fost cîndva cel mai bun liceu al capitalei. Dar asta a fost cîndva. Acum totul e al ei. Numai al ei.
a.cotruta 