Dacă eu am un cal şi tu mi-l iei, fără să mă fi întrebat şi fără permisiunea mea, se numeşte că tu mi-ai furat calul. Nu contează dacă tu îmi întorci calul peste o zi, o oră sau un minut. Tu oricum mi-ai furat calul. Nu contează dacă eu nu mi-aş fi folosit calul în ziua sau ora aia (deci nu deriv nici un avantaj financiar sau de oricare altfel de pe cal), tu oricum mi-ai furat calul. Nu contează nici dacă tu mi-ai folosit/obosit calul (poţi să-l mişti dintr-un grajd în altul), tu oricum mi-ai furat calul. De fapt, nu contează nici dacă ăsta e calul meu, la o adică (adică eu nu ştiu că e al meu). Dacă tu, luînd calul, credeai că nu e al tău – tu oricum (mi-)ai furat calul. Legea furtului are o serie de stranietăţi. De exemplu, tu poţi să-ţi furi calul tău (comiţînd un act (actus reus) şi avînd o intenţie de a fura (mens rea)). Dar nu-i pe asta articolul. Adică e pe cai, dar cai, să-i zicem, virtuali.
a.cotruta 