review: Scrisoarea unei Necunoscute + Kinemastik

ana tkacenko

Ieri am ajuns la ‘’Scrisoarea unei necunoscute’’, după cartea lui Stefan Zweig publicată hăt în 1922. În regia unui Nugzar Lordkipanidze, şi în superba interpretare a Anei Tkacenko, spectacolul de puţin mai mult de o oră îţi ridică puful de pe mâini şi te face să te întrebi cât de sănătoasă este o dragoste bolnavă.

N-am citit cartea (dar mi se spune că e genială), dar mi-a adus aminte de dragostea lui Fred pentru doamna T. din Patul lui Procust, o dragoste care se rupe la cer, dar e înăbuşită în tine din..diverse motive. Aici e povestea unei fete de 13 ani care ajunge să iubească prezenţa acestui vecin misterios (boem cu statui indiene, tablouri colorate şi multe cărţi) şi să trăiască prin orice amănunt de-al său. Când ajungi să păstrezi un muc de ţigară şi să-l săruţi în fiecare zi, pentru că i-a atins buzele lui, ştii că..well, ceva nu e bine.

Nu zic – această dragoste (adolescentină) o au mai mulţi. Nu la acelaşi nivel, şi nu pentru această perioadă. Când ea continuă şi ia amploare, când ea devine obiectul existenţei tale, când te înjoseşti pentru un ceva care, de fapt, nu există – atunci asta e o mare dragoste. O mare dragoste bolnăvicioasă.

Dar asta e referitor la interpretare – care-i chestia fiecăruia în parte. Cât despre spectacol (50 de lei intrarea), vreo 20 de oameni în acest bunker de la etajul 3 al teatrului Eminescu, o singură actriţă, o muzică  bună (de plâns!) (apropo, I. mi-a zis că ar fi fost mai bine dacă aveau chiar vre-un violonist în colţ, în întuneric, cu muzică live; tind să cad de-acord), lumini bune şi o atmosferă în care te simţi prezent în scenă; trăieşti şi simţi reverberaţiile actriţei, te atinge tremuriciul mâinii ei, venind de undeva de jos, de dinăuntru; îi vezi lacrimile la sfârşit. Ana a trăit acest rol şi cred că de aia l-am trăit şi noi.

_____________________________________________________________________________

photo (1)

Tot ieri a avut loc Kinemastik, festivalcik de filme psihodelice : ) în alt bunker de pe stradă Eminescu – de data asta la Teatrul Spălătorie. Un şef în şorţi (Slavko Vukanovic), un fotograf (Ali), şi-o fată-director-creativ a festivalului (Sandra Banthorpe) fac un tur prin 5 ţări sud-est-europene şi au ajuns şi la noi.  Bunişor în general, cu vreo 2-3 filmuleţe chiar bune de tot. Au mai fost fotografii şi nişte muzică ruptă de către Ali Tollervey şi ilustraţii de Chris Bianchi.

_____________________________________________________________________________

Nu-i chiar rău pentru o zi de miercuri.

Advertisements
1 comment
  1. Ana said:

    Multumesc :)))

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: