lasa-te, arcadie, lasa-te de Cuvant.
”azi noapte Isus mi-a intrat in celula
O, ce’nalt sh ce trist era Christ’’*
si-a dus incet mainele tintuite la gura,
si mi-a zis:
Lasa-te, Arcadie, lasa-te de Cuvant.
ca un steag gaurit ma zbateam in vant
atarnand de catarg
mi-au turnat caldari de vini in gat
pe punte, singur, ingandurat
ma coceam in cochilia mea
in gaoacea sufletului meu
i-am auzit pe pirati murmurand
Lasa-te, Arcadie, lasa-te de Cuvant.
”Sa nu se rupa, noaptea, Doamne
Sa nu se rupa
Ca mi se surpa pleoapa, Doamne
Ca mi se surpa’’*
ia-mi toata verva; tot adevarul
tot ce port pe umeri iti dau
tot ce stiu – pot sa uit.
ia-mi seva sh serul
pot sa nu mai fiu soare
apa sau al tau vant
dar lasa-ma,
lasa-ma
la al meu Cuvant.
toti demonii din capul meu
toti dragonii sh’arcashii ascunsi
tot acest creier care-si impinge
coltii ascuntiti, cainii inraiti
sa-fi faca festul din a te arunca
din colt in colt de debara
sa treaca cu brazda prin
toata matasa ta
tot acest chin, venin,
ganduri de meschin
acest torent din senin
ca un schin
pelin, in inima fin
strapunge.
sh doare.
asa ca-mi tin verva, sh-adevarul
sufletul in gaoace sau afara’n matase,
imi tin paloshul, si insusi felul
de-a fi.
eu sunt insasi Cuvant.
a.cotruta 