departe de mine mabogo plange.
de fiecare data, la o oarecare perioada a anului, o iau iarasi pe ada milea in brate, deschid cartea aia veche a lui russell despre toti noi si toate, privesc pe geam ca sa-mi dau seama unde sunt, ma uit prin camera, printre carti, prin amintiri, carduri, scrisori, cecuri; ma uit la mine. zambesc si (imi) zic ‘inca un an’. as putea face din ada milea un text, de parca as fi cosmescu vreo 10 ani in urma cand facea chestia aia cu taierea cuvintelor dintr’un text intreg si apoi le aranja pe toate (dar absolut toate) intr-o alta ordine, care sa aiba sens. ii lua cate 5-7 ceasuri, dar dupa aia…
a.cotruta 