”ia iojik, ia upal v reke”; articol fără majuscule și cu singur punct; adică dintro răsuflare;
înainte ca să plec am avut mai multe conversații cu oamenii la care țin și care știu că țin la mine despre plecarea mea; atunci aveam multe dubii și numai cumpărarea biletului, încă avînd dubii, dar mergând peste dînsele – un fel de leap of faith – m-au convins că there is no way back; discuțiile alea îmi trebuiau mie, așa cum îi trebuie unui om gata să se spînzure – motive de ce el o face;
Este o carte amuzantă de John Harding: One big damn puzzler. Un avocat american vine pe-o insulă care americanii au minat-o şi lăsat-o vreo 50 de ani în urmă. Respectiv, la toţi de pe insulă nu le ajunge ceva: ba un cior, ba o mînă, un ochi, nasu, etc. Cînd gringo-u vine însă pe insulă descoperă o lipsă totală de civilizaţie. De exemplu, toţi se cacă pe plajă dimineaţa, înainte ca să vină refluxu să le spele plaja. El nu prea înţelege, se mişcă încoace-încolo, pînă la urmă decide că el nu se poate căca în văzul la toţi, aşa că îşi sapă o groapă mititică şi se cacă în dînsa. Insularii, indigenii, necivilizaţii nu înţeleg nici ei: de ce el o săpat o groapă? După ce el pleacă, se adună tot satu şi se uită, inspectează ce-o făcut ele. Mai dau cu un băţ, mai scormonesc – poate ei ceva nu înţeleg.
De aici, de departe, e uşor să uiţi de degringolada de-acasă. Nu e nici un fel de înProfunzime sau Fabrici, Vox-uri şi tot felul de alte platforme de bocit post-coital. Chiar dacă ar fi, la ora de-acasă, eu aci ba dorm, ba manînc, ba lucrez. Aşa că, vorba poetului, nici o şansă.
a.cotruta 