Archive

Tag Archives: troleibuze

Mă urc eu în troleibuz ieri și se urcă cu mine și-un străin – un auslander pentru țara asta – nici nu știu ce era – suedez, islandez sau poate de pe altă lume. E-mbrăcat frumos, la patru ace, butoniere argintii, pantofii din piele, nici prea noi dar nici prea vechi – așa cum și trebuie – un semn că nu e prima lor zi, au mai bătătorit prin lume; de fapt, dacă stăteai și te uitai mai atent, observai și un praf arămiu, un fel de-argilă pe talpa pantofului său; am mai întâlnit astfel de praf doar în depărtatele ținuturi ale Patagoniei; umblat omul, evident; solid, făcut, ochelari stilați, cu rame aurii, miros plăcut de la acest munte de om și simțeam tocmai un simțământ imediat de respect, de venerație, de  adulație pentru dânsul, chiar de-l văzui doar pentru o jumătate de minut.
Read More