DrogRaider

‘’Somn uşor naţiune

Vor veni vremuri mai bune

Na-ni. Na-ni. Ba-ni-i’’

Suntem Calmi.  Foarte Calmi.

Uneori am impresia că ţărişoara asta stă pe Valium zi şi noapte, iarnă vară, ploaie sau soare. O naţiune calmă. Foarte calmă.

Noi suntem mai calmi decît investitorul străin „Unistar Ventures GMBH” care opera cursa Chişinău-Frankfurt. Mai calmi şi săraci cu 6.7 mln euro după decizia CEDO din 2008, dar totuşi mai calmi.

Noi suntem mai calmi decît investitorul israelian „Avi Vaks” care privatizase 73.25% din acţiunile ‘’Moldova-tur’’. Noi mai calmi, el mai izgonit.

Noi suntem mai calmi decît investitorul Belgian „Vicol N.V”. Mai calmi şi în plus, mai avem un hotel. „Dacia” i se zice. El tot se duce la CEDO.

Noi suntem mai calmi, mai avem un hotel. „Codru” i se zice. Noi rămânem calmi.

Noi suntem mai calmi decît investitorul româno-american „Europharm Ltd”, care investise în „Farmaco” S.A. Noi mai calmi, el mai departe.

Noi suntem mai calmi decît pachetele de acţiuni de la UniversalBankVictoriaBankBanca de Economii şiMAIB.
Noi suntem calmi.

Foarte calmi.

Nici nu mai vorbesc despre cît de calmi suntem noi în comparaţie cu sacii de bani de la Andy’s, portbagajul de heroină, starea de spirit a domnului Muruianu cînd l-au demis (bun venit înapoi dom` Judecător), tricourile galbene din 7 aprilie, termopanele din centrul istoric, pîinica de la Franzeluţa, plimbările prin Durleşti sau coliva de la Galaxy. O naţiune calmă.

 „Dormi în pace naţiune

că prezentul nu se pune

na-ni. na-ni.”

Ada Milea

 PS: Eu nu sunt chiar atît de calm. Eu cred că avem nevoie să ne aşezăm frumos la masă şi să textualizăm infracţiunea de atac raider. Putem să ne inspirăm de la alţii, nu trebuie de inventat bicicleta. Să zicem că această infractiune de atac raider constituie „o preluare ilegală şi ostilă a controlului sau a activelor unei companii în bazahotărîrilor judecătoreşti, cu participaţia organelor de stat şi executată forţat’’.

Explicăm.

  • ilegală: spre deosebire de preluările (takeovers) legale, prevăzute prin lege (cumpărarea unui pachet de acţiuni de la acţionarii minoritari, re-alegerea administratorilor), aici nu se face asta.
  • Ostilă: fără cunoştinţa şi împotriva voinţei proprietarilor de drept a acţiunilor sau a activelor.
  • Hotărîri judecătoreşti: practica atacurilor raider implică utilizarea, practic la fiecare etapă (sechestrul proprietăţii, recunoaşterea unor hotărîri, etc) a deciziilor instanţelor de judecată.
  • Participaţia organelor de stat: suportul agenţiilor de stat poate fi fie direct, fie prin inacţiunea lor sau o acţiune deliberat întîrziată.
  • Executare forţată: executorii, cu conştinţă de cauză, ori îşi depăşesc atribuţiile, ori sunt excesiv de zeloşi în atribuţiile lor.

Să pedepsim toate părţile implicate sub egida aceluiaşi text penal. Altfel, simt cum judecătorii o să primească sancţiuni administrative, alţii o să fie pedepsiţi doar de complicitate la fraudă, iar alţii, pentru faptul de a „nu fi făcut destul” (omisiune) pot să iasă basma curată în general. Asta, să vă aduc aminte, doar în cazul în care ni se termină Valium-ul şi ne enervăm.

Aruncaţi pastiluţele – hai să ne enervăm şi să facem o lege!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: