de ce ecuador

”ia iojik, ia upal v reke”; articol fără majuscule și cu singur punct; adică dintro răsuflare;

înainte ca să plec am avut mai multe conversații cu oamenii la care țin și care știu că țin la mine despre plecarea mea; atunci aveam multe dubii și numai cumpărarea biletului, încă avînd dubii, dar mergând peste dînsele – un fel de leap of faith – m-au convins că there is no way back; discuțiile alea îmi trebuiau mie, așa cum îi trebuie unui om gata să se spînzure – motive de ce el o face;

probabil cea mai coerentă discuție a fost atunci cînd vorbeam cu angela și îi spuneam că eu mă caut pe mine; o discuție pe gtalk apropo, pentru că atunci ești mai sincer cu tine; ea mă întreba ce sper să găsesc în aceste căutări; și eu nu puteam să îi răspund; cum să știi ce o să găsești cînd încă (te) cauți.

am găsit multe lucruri aici; am înțeles multe despre mine și despre motivele care mă împing la unele decizii sau altele; pentru că doar înțelegînd motivele – te înțelegi pe tine; analiza post-factum, după ce ai luat deja decizia – nu e suficientă; pentru că atunci analizezi consecințe, întîmplări, schimbări de décor, schimbări de tine; important e să înțelegi ce te împinge spre punctul a sau b; în mr nobody – copilul ajunge să înțeleagă că orice decizie (chiar și cea de a alege ce prăjitură mănîncă din 2 opțiuni) te poate pune pe un drum complet diferit în viață; alaiba îi zice butterfly effect și frumos vorbește acolo despre țară și oameni; dar cum să alegi, atunci cînd nu știi ce este înainte, nici dacă alegi a și nici dacă alegi b; ai doar presupuneri; idei; așa că el alege să nu aleagă; întrun cuvînt – nu mănîncă nicio prăjitură;

e ok cu prăjiturile; și cu încă o mulțime de alte chestii care le lași în voia valului; e puțin mai complicat cînd vine vorba de carieră, de unde trăiești sau cu cine te întâlnești (cu toate că în timp eu am ajuns destul de bun la această ultimă categorie, alegînd să nu aleg, să nu iau decizii – să le ia ceilalți pentru mine; bine, rău – știu cel puțin că nu e decizia mea; un pic laș, dar cel puțin nu mă fărîm la minte cu dealde astea; în plus, îmi permite un voyeurism argumentat, moralizat : ) ).

de ce deci ecuador; probabil pot să inventez multe motive (un aspect al analizei post-factum), dar într-una din serile în care am început să vorbesc cu subconștientul meu, ieșindu-mi din corp, am înțeles de ce într-un sfîrșit;

• ca să plec departe de ea.; pentru că distanța aia relativ aproape mă făcea să-mi pierd mințile; mai ales pentru că știam că o pierd; simțeam că o pierd; astfel – fug; fug de posibilitatea de a o pierde, fiindu-i aproape; cel puțin de aici – atît de departe și întrun continuu nou – nu pot să-mi zic că o pierd (sau am pierdut-o deja?) din cauza mea; e distanța; e timpul; e aruncarea în acest complet nou care mă distrage de la gîndul la ea; de la dispariția omnipotenței mele asupra ei; așa îmi ziceam, și așa am greșit; distanța nu omoară gîndurile și nopțile noastre; poate din contra, le amplifică și tot acest nou găsit aici niciodată nu se ridică la experiența aia; de aia uneori doare; tare; tare;

• ca să mă challenguiesc; pierdusem sentimentul că asta e ceva ce eu nu pot face, dar am să o fac oricum; cam de pe timpul școlii cînd nu credeam să pot intra în universitatea care o vroiam, nu credeam să pot obține bursa care mă va ține fericit pentru toată universitatea; și atunci mă împingeam pînă la limite; nopți nedormite cu cărți și esee peste esee scrise-rescrise pentru un statement final; atunci cînd am reușit – am pierdut o bucată bună din ambiții; am iubit universitatea și m-am distrat așa cum visam de mic să mă distrez în libertate; probabil am învățat mai puțin decît aș fi putut, probabil am lipsit de la prea multe cursuri, probabil am făcut prea multe prostii; dar fără regrete aici; acum; pentru că nu se merită; și uite așa, întro zi am zis că viața devine prea simplă, prea ușoară; un job bun cu salariu bun, colegi buni, cu prieteni în jur, cu familia alături și seară de seară în discuții lungi cu oameni dragi; nu – asta pot să o fac oricînd, la 30 sau 40; trebuie ceva nou; ceva întrun mediu în care nu știu pe nimeni, fără moldoveni, români sau ruși aproape – cei cu care întodeuna putem lega poduri; întro limbă care atunci cînd aterizasem nu știam încă cum să zic corect: mă numesc arcadie și sunt din moldova; întrun job în spaniolă, cu călătorii în cele mai înfundate ținuturi ale ecuadorului în care nimeni nu a auzit de engleză sau de moldoveni; trebuia un challenge pentru ca să-mi pot demonstra că mai sunt eu; că pot; că nu m-am pierdut undeva pe drumuri și am devenit banal; and i got more than i wanted; și asta e bine;

  așa trăim; așa ne căutăm; încet cu încet găsim răspunsuri și ne zicem că aceste leaps of faith trebuiesc; încearcă și tu; cel puțin o dată; pupici muritorilor