Achtung Danger: ART. 80 – Preşedinte pe 80 de ani?

Înainte de a o întinde spre tărâmuri mai calde, cu mai mult nisip şi soare, decis că amu-i amu cînd aruncăm acest blog în lume. Fără introduceri şi promisiuni, detalii şi gînduri siropoase, discutăm în acest prim post (dar nu chiar primul) ultimele aberaţii ale lui Ghimpu. Poziţia sa, un om care se are cu dreptu mai mult sau mai puţin, este fermă: Timofti trebuie să fie ales pentru 4 ani. Aşa zice Constituţia, aşa zice art. 80:

O să lăsăm la o parte că bine ar fi dacă Timofti o să fie ales în general, dar acest gînd că un Parlament, investit în funcţie vreo 2+ ani în urmă, care ar fi trebuit să aleagă un Preşedinte mai mult sau mai puţin imediat după aşezarea fundurilor lor comode pe fotoliile arse ale Parlamentului, ar putea, iarăşi prin interpretările lor constituţionale, să aleagă un Preşedinte pentru 4 ani – mă sperie. Sincer. Mă sperie pentru că asta înseamnă că noi votăm, la fiecare alegere, indirect pentru un Preşedinte nu de 4 ani,dar pentru un potenţial de 8. Nimic nu confirmă că mîine se va alege Preşedintele. Poate să mai fie şi round 2. După aia lipsă de cvorum. După aia ne-înregistrare a candidaţilor. După aia mai arată cineva un buletin de vot. Parcă am mai auzit de aşa ceva. Şi uite că amuş-amuş se fac 4 ani. Şi la sfîrşit pot şi să-l aleagă, astfel încît un Parlament nou la următoarele alegeri (majoritar comunist, dar fără 2/3 din locuri calde în Parlament, de ce nu?) să co-abiteze (este aşa cuvînt în ro?) cu un Preşedinte din Parlamentul vechi. Hmm… această incorcondanţă între a alege cu 61, dar a demite cu 67 (sau 66, depinde cum interpretează CC-ul la noi 2/3 – la dînşii cu matematica, istoric ştiut, e cam slăbuţ) nu e logică.

 Nu-i vorbă, perioade de cohabitation mai există în lume şi parcă nimeni nu moare. Se poate întîmpla şi la noi, cînd Preşedintele dizolvă Parlamentul. Dar noi nu ne aflăm întro etapă normală pe acest eşafod politic. Noi nu ne încadrăm în legalitate, ar zice unii. Această perioadă de Preşedinţi-interimari nu poate fi o bază legală pentru a justifica alegerea unui Preşedinte pentru 4 ani, după 2+ ani deja scurşi. Aici e vorba de mărime. De durată. De scurgerea timpului. De 917 zile nu avem Preşedinte. Amuş adică 3 ani. Nu avem – dar avem! El se duce în deplasări, circulă cu pază, maşină pe banii noştri, are consilieri şi dă ordine. Acest Preşedinte, chiar dacă nu deplin, e Preşedintele Alianţei şi a fost aşa pentru ultimii 3 ani. Următorul Preşedinte va fi tot Preşedintele Alianţei şi va fi aşa pentru 4 ani. Dacă nu mai mult, în cazul în care criza se repetă iarăşi.

Eu nu vreau ca printrun singur vot, o dată la 8 ani, să aleg Preşedintele. Eu cred că votul meu reprezintă unica (acum!) modalitate de a mai influnţa direcţia politicilor noastre. Cu asta eu îi şantajez, e unica mea alegere. Nu-mi plac ce-o făcut, îmi schimb votul, îl dau altora să vad poate ei îs mai buni.

Am zis şi înainte – e urît cînd ai tăi joacă urît. Mai urît decît o făceau cei dinainte. Mă simt prostit mai mult: cel puţin înainte ştiam că nu votasem pentru dînşii, acum AIE-ul e acolo şi datorită votului meu. Şi îşi bate joc de mine. Iar mie nu-mi place ca cineva să-şi bată joc de mine. În aşa hal.

Constituţia e plină de lacune şi ambiguităţi. Nimeni nu s-a gîndit că am putea ajunge şi în aşa caz – poate de aia nu sunt articolele mai detaliate – cred că e timpul de aşezat şi modificat cîte puţin. Cu jurişti serioşi numai vă rog, nu de-alde Ghimpu.