Deconstituţia crizei politice

‘’In tribal times, there were the medicine men.
In the Middle Ages, there were the priests. Today, there are the lawyers. For
every age, a group of bright boys, learned in their trades and jealous of their
learning, who blend technical competence with plain and fancy hocus-pocus to
make themselves masters of their fellow men. For every age, a
pseudo-intellectual autocracy, guarding the tricks of the trade from the
uninitiated, and running, after its own pattern, the civilization of its day.’’

Fred Rodell, Yale Law
Professor

Ce facem?

Domnul Ghimpu între timp zice că trebuie să modificăm Constituţia. Hai să o vedem şi pe asta. În această degringoladă politică, noi putem doar bănui cum ar vedea fiecare partid (lider) modificarea Constituţiei. Doar cîteva exemple care ne dor.

PD (Lupu)

Art 11: Republica Moldova proclamă neutralitatea sa permanentă în condiţiile în care noţiunea, conceptul şi idea de permanenţă şi de neutralitate sunt compatibile în nefirescul lor existenţial, carevasăzică – în cazul în care alte trupe, ale prietenilor şi partenerilor noştri sunt undeva pe teritoriul nostru, dar nu necesar, ele sunt compatibile cu noţiunea, conceptul şi idea de neutralitate permanentă.

Art 13: Limba de stat este acea limbă, literalmente, care se consideră a fi o limbă a statului Republic Moldova. Aceasta nu înseamnă că altă limbă, prin prisma existenţei şi coexistenţei ei într-un spaţiu lingvistic multicultural, nu poate să nu fie o ne-limbă de stat.

Art 78: Hmm, hmm.. Preşedintele, întâi de toate, trebuie să fie un om onest şi educat. El trebuie să slujească poporului şi nu poporul, prin quintesenţa sa ţărănească, să slujească preşedintelui. Preşedintele trebuie să fie un compromis politic, un compromat politic. El trebuie să fie necesar cineva înalt, cult, educat şi trecut prin varii partide – pentru că, doar atunci el va înţelege mirificul acestei situaţii. Respectiv, eu cred că am descris – succinct, elocvent şi consecvent – modalitatea de alegere a Preşedintelui.

PL (Ghimpu)

Art 11: Republica Moldova proclamă neutralitatea sa permanentă pînă la Marea Unire, atunci cînd neutralitatea noastră va fi orice va fi neutralitatea României.

Art 13: Limba de stat este limba română şi punctum. De fapt, limba de stat este oricum s-ar numi limba României.

Art 78: Preşedintele (de facto) este deputatul care a obţinut votul a trei cincimi din deputaţii aleşi. Dacă nici un deputat nu a întrunit numărul necesar de voturi, se poate şi cu majoritatea absolută. Dacă nici atunci nu s-a ales, atunci se poate cu o zecime. Dacă nici atunci, primul care reuşeşte să nimerească cu chetricica în căldăroiul de pe tribuna Parlamentului – va fi el Preşedinte. Dacă nimeni nu reuşeşte în jocul de-a chetricica – Parlamentul, prin lege organică, poate tot să modifice. Inclusiv alineatul de mai sus. În orice caz, Preşedintele României este Preşedintele nostru, de jure.

PLDM (Filat)

Art 11: Republica Moldova își va decide neutralitatea permanent prin consultări largi cu populația, la care vor participa ONG-urile, experții străini, patronatele, sindicatele, ambasadorii țărilor dușmane, generalii țărilor vecine și bașkanul Găgăuziei.

Art 13: Limba de stat va fi o limbă europeană, modernă, general acceptată și susținută de partenerii de dezvoltare.

Art 78: Președintele țării se alege numai în cazul în care prim-ministrul nu-și face bine treaba.

Articolul 78.1: Prim ministrul întotdeauna își face bine treaba.

Trebuie să facem ceva?

Bloguvernul a aplaudat decizia Curţii Constituţionale din 20 septembrie. Pentru că o idee trăsnită, care iese în afara legii, oricît de practică şi justificată în circumstanţele actuale nu ar fi – rămâne să fie o idee trăsnită în afara legii (pentru cei cu mult timp liber: Crito şi o analiză asupra morţii lui Socrate). Se zvoneşte însă că votul Curţii Constituţionale nu a fost unanim. Unul, poate chiar doi au votat contra. Se ştie că este o opinie separată. Nu se ştie (încă) a cui. Iar asta e bine. Ştiu, ştiu – sună ilogic şi neconsecvent să aplaudăm o decizie şi în acelaşi timp să ne bucurăm de lipsa întregului ei. Explicăm.

Un vot contra, o opinie contrară este necesară pentru că ne aduce aminte că avem întradevăr o criză în ţara asta. Că trebuie să facem ceva. Această criză este mai întîi politică şi doar apoi constituţională. Cu partidele politice noi nu ne putem juca; cu Constituţia – putem să încercăm. Trebuie să încercăm. Însă prin metode corecte, legale şi nu prin legi organice.

Prin întrebările pe care le-a adresat Domnul Tănase în cadrul întâlnirii din 20 septembrie putem întrezări şi o schiţă de cum ar putea arăta acea decizie separată (mai adaugă şi interviul din Timpul cu ceva timp în urmă al lui ConstantinTănase şi înţelegem şi a cui, la sigur, e opinia separată). Mai pe scurt, mai pe şleau: Constituţia e acolo pentru situaţiile normale; pentru alegerea unui preşedinte după alegeri normale; pentru alegerea unui preşedinte în cazul alegerilor repetate (pentru prima dată). Constituţia, cum ar fi, prevede normalitatea şi cadrul de funcţionare şi organizare în condiţiile normale. Pentru anormalitate (în cazul nostru – o succesiune de interimate) – trebuie de inventat un alt mecanism. Acest mecanism poate să fie o gradaţie inversă la nivel de numărul necesar pentru alegere (61, 57, 52) sau orice altceva (majoritate absolută din prima). Acest mecanism potenţial poate să intervină prin lege organică (simt că o să ne zică Domnul Tănase) sau el poate fi prevăzut prin însăşi legea constituţională (în acest caz, însă nu văd sensul de a prevedea aşa ceva doar în cazurile anormale, de succesiune de interimate; poţi să o faci din prima, aşa cum prevede Constituţia Italiei în articolul său 83). E şi asta o idee. E binevenită pentru că, repet, ne aminteşte că trebuie să facem ceva.