art-instalație vs performance în toaletă

Asta-i despre o situație în care eu fac shram deasupra toaletei; adică despre moldovenismul din fieare din noi.

 

Una dintre experiențele #șnormal. Casa care noi o închiriam în Chișinău avea 2 toalete: una sus, lângă dormitor; și una jos, pentru oaspeți și comoditate dacă ești jos. Tot acolo, în toaleta de jos, stătea cazanul de gas.

 

Prin iunie 2014 uitasem să plătesc factura – eram în afara țării toată vara și, așa cum nimeni nu trimite un reminder online, #asaosituatie s-o prinit. Mă-ntorc eu singur acasă și trăiesc vreo săptămână cu apă rece și pizza la comandă, în timp ce plătesc penalități, stau în rânduri, scriu cereri, plătesc taxe stranii – ca, în sfărșit, vină să mă conecteze și.. îmi zic că nu pot, că legea nu dă voie: toalet cu gaz nu merge!

 

Urmează altă săptămâna – negociez cu proprietarul casei că asta nu e vina mea ca toaleta e într-o cameră cu cazanul de gaz, și că el tre să rezolve. El îmi spunea că dacă eu plăteam factura aia, probleme nu aveau să fie. Adică că poate că el și îi ilegal, dar că eu definitiv eram un idiot; which you can’t dispute.

 

După care iarăși am plecat, pe vreo lună. Nimic nu s-a rezolvat la următoarea întoarcere, și am insistat. Am zis că amuș vin cu copil de 4 luni și femeie gravidă, e în prag de septembrie, și eu nu am nici apă caldă și nici unde să-ncălzesc o cașă! Iobanaivrot.

 

Situația s-a rezolvat când ne-am întors în septembrie. Nu știu cum, dar s-o rezolvat. Întrebări n-am pus: gaz era! Apă caldă! Foc pentru cașă la 5 dimineața! Foc pentru un vin fiert, la făclia șemineului.

 

În iulie 2015, am uitat să achit factura iarăși; fost iarăși toată vara în Ucraina (cu 0 zile întrerupere), și așa cum nimeni nu a trimis vreun reminder online să achit prin epay, #asaosituatie2 s-o prinit. Ne-ntoarcem noi în 4 deja! (;)), în prag de friguri și ploi de septembrie, fără apă caldă și gaz pentru 2 cașe la 5 dimineața!

 

De data asta nici nu vreau să îi zic proprietarului. Pentru că evident m-ar trimite în vreo croazieră prin orașele Croației. Zic că rezolv eu și singur. cereri, rînduri, taxe stranii, tot pachetul. Aparent nu se poate deja, în general de reconectat, pentru că trebuie să treacă de la o companie de deservire la alta (nu-mi mai aduc aminte care-i schema). Proprietarul trebuie să depună cerere, și-abia după asta. Mă rog, mă explic că am acasă 2 țînci, și pentru încă o taxă de urgență și altă cerere, în două exemplare, mi se dă voie să mă reconecteze.

 

Pe data de 24 august, ultima zi de lucru nainte de toată efervescența independenței și limbii noastre ia amploare și îndoapă moldovenii în alcool și șașlîcuri: ultimul bastion al vacanței. După asta urmează încă un an de 9 to 6, de powerpointuri și conferințe, sau experți străini, de bugetat și răs-bugetat, de lucrat ”pentru țară”; pîn la următoarea vară.

 

Toaleta continuă să fie acolo, pentru că așa e mai comod să trăiești într-o casă. Eu înțeleg că ei amuș vin și că tre de o demontat de acolo. Dar nimeni din santehnici nu pot, și eu nu tare vreau să pătrund în tema demontatului de vecee, așa că luăm decizia să îl astupăm. Da, să îl astupăm. Să facem un colțisor de ”artă”. Așa că pun o măsuță peste toalet, astup masa cu un șarf mioritic, pun 2 vazoane de flori la picioare, un tablou pe mijloc, ca să stea de la pământ până la vârful mesei, iar pe masă îi fut un brad de la Balu brazilor. Iaca instalație contemporană, MOMA să mă judece.

 

Destul de frumos arată, de parcă una din pasiunile mei și a Irinei este anume de a intra în acest bloc de granit, 2×3, cu un cazan monumental și un șram al colțișorului neponeatnyi: măcar dacă era vreo icoană pe masă! Da așa – in august – BRAD blea. Bred, adica.

 

Băieții intră. 2, tehnarii, se duc să vadă de unde de unit. Omul la cravată și costum, același funcționar care a venit și ultima dată, intră în toaletă. El ta știe că acolo-i toalet, dar vede o instalație de artă. Zice ”de ce, mă rogel, ai supt acest voal?”. Îi zic că ”odata, acolo era toalet. Da amu damu nu, o trebuit să astupăm”. El ridică voalul, vede toaletul, se întoarce și zice că legea nu permite.

 

Iobanavrot.

 

Sunete la centru, sunete la proprietar, garantez că eu scot toaletu amu-amu, numa să vină să mă contecteze, că înțelegeți că voi intrați în butylkă, dar eu am femeie și 2 țînci. Pohui.

 

După o săptămână de dușuri cu apă rece pentru adulți și încălzit apă în ceainic și turnat ca să fie fix la temperatura care trebu – după ce copii o mâncat cașă rece o săptămână și numa tost cu foie gras, știam că mâine îi ziua ceea! A să vină și a să mă deconecteze și eu încă pe nimeni nu am găsit care să scoată toaletu.

 

Așa că l-am scos eu. Cu tot cu șlanguri și ros cleiul cu cuțitu ca să separ budoair-ul de pământ, cu târâit la acele 30 de kile până în beci, pus un covoraș deasupra și așteptat băieții.

 

Băieții au venit. Mi-au dat de înțeles că problema putea fi rezolvată și altfel, moment la care eu am înțeles că creierul meu poate nu e programat la așa idei, ș-ap mi-am adus aminte că eu am încercat (poate) să evit să dau mită prin a construi un șarm eclectic de plante, tablouri și brazi deasupra toaletei. Poate nu atât ilegalitatea în sine, sau lipsa de 1000-2000 de lei, dar incapacitatea de a putea iniția așa discuție despre cum…de înțeles.

 

În schimb, în orice toalet n-aș intra acum în vreo casă, îmi imaginez cum arăta asta dacă deasupra lui ar fi o instalație de artă contemporană. Iar pentru asta, garantez, merită de trăit.