despre cum noi nu suntem ca ei; și despre tristețe.

IMG_3869

Vineri seara, cam pe când s-au început atacurile în Paris, am ieșit la o cină cu Paul – probabil cel mai apropiat prieten în timpul celor 2 ani ai mei cât am stat la Paris. Paul e francez-argentinian-elvețian și în sutele de nopți cât am stat la dânsul mi-a confirmat toate stereotipurile despre francezi: gurmanzi, inițiați în filosofie, un picuț aroganți și self-centered și foarte patrioți.

Când Paul gătea (și el gătea tot timpul), avea un obicei de a nu se atinge de mâncare până eu nu gustam. și dacă nu ziceam nimic, el întreba: ”alors?”; cu părinții în Lyon, Paul e un mare fan al echipei de-acolo; despre Moldova mă ghiontea cât de des posibil, dar a ținut (și ține în continuare) numadecât să vină să o vadă.

Sticlele curgeau gârlă ieri seara și abia spre sfârșite observase un mesaj de la prietena sa israelită care-i spunea, pe scurt, despre ce se întâmplă în Paris. Vinul nu a mai curs gârlă după asta și seara, foarte rapid, s-a disipat într-o stare de angoasă. Unul din atacuri a avut loc la doar 2 blocuri de unde trăiește acum; la una din cafenele fusese nu demult; la meciurile Franței se duce des, la Stade de France; dar gândurile erau la prieteni, la familie – sunt ei în siguranță?

azi am pus tablouri în casă și instalat ”liustre” – și în micile pauze mai verificam ce e pe bbc despre atacuri, și ce mai zice lumea pe fb; trist și-ntro parte, și-n alta. dar mai trist pe facebook: de ce americanii îs vinovați, închideți granițele, unichștojîți-i pe araghi, de ce v-ați pus tricoloruri pe profile, e trist la dânșii dar de ce nu v-o fost trist amu 2 săptămâni când la ruși, la români, la lebanezi, la kenieni li s-o întâmplat tragedii?

e trist să compar sentimentele și gândurile alor noștri când l-am văzut pe Paul aseară; când mi-am dat seama de drama care o trăiește el, și toți ceilalți francezi; când realizezi că nu există răspunsuri și acțiuni simple și directe la tot ce se-ntâmplă în acest haos, începând de la Siria și până la atacurile armate din școlile americane; când realizezi că compasiunea care poți să o simți e greu de conștientizat (noi n-am avut niciodată așa ceva) sau de transmis (dar un profile pic cu steag francez e un început!).

în stilul clasic al nostru însă, cel mai trist mi-a fost să realizez că discuțiile au deraiat de la cele care încă își mai au meritul de a fi discutate/debate-uite (ce e de făcut cu ISIS, tre de închis granițele sau nu, criza migranților) înspre degringolade despre profile pics și cât de patetici (*așa cum percepem noi patetismul) sunt cei care azi aderă la o mișcare de susținere/compătimire a francezilor.

Paul și-a schimbat azi poza de profil; și se duce mâine acasă, în Paris; peste două luni face un sailing peste atlantic, dar mâine se duce acasă, inclusiv pentru a fi parte din masa de oameni care zice că nouă nu ne este frică, suntem solidari și o să învingem.

iar noi nu suntem francezi: nici gurmanzi, nici inițiați în filosofie, nici patrioți, nici solidari; doar puțin aroganți și self-centered; iar asta este foarte, foarte trist.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: