alegerile pe înțelesul lui Ionuț. sau despre fut-bol.

Cum să-i explici copilului tău despre alegeri și ce sa întâmplat ultimele zile pe arena politică în mioriticul nostru plai? Mai știi, poate vine Ionuț acasă și întreabă de tat’so ‘’tă-tăi, tă-tăi! da ci-o făcut nenea Renato care aducea muzică la noi în sat di l-o scos din horă?’’

Pentru că explicațiile de-a democrația, stat de drept sau rău, dar un rău necesar sunt complicate chiar și pentru mintea celor mai luminați, este întodeuna: futbol-ul.

Alegerile sunt un fel de meci de fotbal cu reguli(?)…diferite. De ex. – nu joacă 2 echipe cu 11 jucători, dar mai multe echipe – fiecare cu un număr de jucători diferiți, atât după număr, cât și după forță, vârstă, tehnică, statut social, etc. În cazul nostru, sunt vreo 17 echipe, fiecare cu poarta lor.

Scopul jocului e ca să înscrii cât mai mult în poarta altor adversari (astfel acaparând electorat), și să îți aperi poarta ta cât mai bine (astfel, să nu pierzi electorat). Poarta, cum vezi, Ionuț, și din desen – îs de diferite mărimi. așa și în viață – la cine mai mare, la cine nu. Cu cât mai mult înscrii, cum ar fi, cu atât mai mari șanse să ajungi din futbolist – ministru.

Acum ce s-a întâmplat cu nenea Renato, mă întrebi? Vezi tu – echipa de arbitri nu e tocmai independentă și nepărtinitoare. Chiar ai zice că arbitrii, la noi, fac parte din vreo 2-3 echipe. 2, mai curând.

Toți joacă urât acest meci de fotbal. Care faultează, care și-o pus castet pe mână, care dă la jucători droguri de performanță, care importă jucători de dinafară, care cumpără alți jucători de la alte echipe (unii deschis – uite-l pe domnul Lupu!, alții în secret – uite-l pe domnul Godea!), care contrabas, care raider, care și cum poate, mai în scurt.

Ap iaca arbitrii au decis că cu nenea Renato îi deajuns – cartonaș roșu! El, evident, o faultat. Și ceilalți tot, da’ începem cu dânsu – că, că așa au decis arbitrii.  Adic nu arbitrii, înțelegi, da celelalte echipe. două adică. Așa și șanse mai puține ca la dânșii să se-nscrie, și ei tot amu bat în poarta goală. Iaca așa până la urmă tăt îi frumos, luminos și plin de bucurie – fix ca-n spoturile de la televizor (chiar de ne căcăm în groapa făcută cu hârlețul! )!

– D-ap, tă-tăi, și până la urmă cine câștigă?

– Pân la urmă, dragul tatii, căștigă democrația, statul de drept și #răulcelmaimic. Asta-i situația.