Secretele Constituţiei

Se fac valuri zilele astea, iarăşi, despre trepădările Preşedintelui în exerciţiu – Marian Lupu. Aparent, el are un plan: deputaţii să arate pentru cine votează. El ne zice că „Legea nu interzice deputaților să arate pentru cine ei votează. Îi vom ruga respectuos pe legislatori să arate pentru cine vor vota la 16 decembrie’’.

Interesant. Cînd aud cuvintele „legea nu interzice” din gura ăstora – primul gînd care îmi vine e că de fapt…legea interzice. Pentru că aşa m-am obişnuit cu guvernarea asta: ei joacă murdar, ei îndoaie legile, ei schimbă mecanismele, ei se ascund după deget, ei interpretează cum doresc, ei sunt nişte julishi.

Dar aici e chiar interesant. Aici dau din nou peste un vacuum legal şi nu prea înţeleg dacă pot ăştia să-şi arate voturile (benevol) sau nu. Pentru că e clar că nimeni nu-i poate impune. Dar rămîne întrebarea dacă voluntar(respectuos fiind rugaţi de către Marian Ilici) ei o pot face sau nu. Analizăm.

Constituţia ne zice clar, sus şi tare, în art. 38(1) că

„Voinţa poporului constituie baza puterii de stat. Această voinţă se  exprimă  prin  alegeri  libere, care au loc  în  mod  periodic  prin sufragiu universal, egal, direct, secret şi liber exprimat”

Votuldecie secret. Dar e votul care exprimă voinţa poporului. Adică, a noastră. Adică, cînd noi votăm la alegeri parlamentare, locale sau fel de fel de alte mirodenii – votul nostru e secret. Codul Electoral intră în detalii – aşa şi trebuie – legea organică trebuie să definească exact ce înseamnă acest paragraf general. Codul defineştesecretul acestui vot în termeni de procesul votăriiştiţi voi – butka, perdica, singur în cabină, ştampu tău, lipsa de camere de filmat, etc. Uneori, nivelul de logistă descris e chiar amuzant (art 52(1)):

”Urnele se instalează în aşa fel  încît alegătorul, pentru a se apropia de ele, să traverseze neapărat cabina sau camera pentru vot secret. Localul secţiei de votare trebuie să fie dotat cu un număr suficient de cabine sau camere pentru a se evita aglomeraţia.”

Dar aceste prevederi ţin de proces şi nu de vot – per se. Adică din moment ce ieşi din cabină, după ce ai ales singur acolo, ce poţi să faci? Buletinul nu-l poţi scoate în afara secţiei de votare (Codul Electoral, art 54(3)). Motivul? Mai multe (eg: să nu falsifici), dar de asemenea, pentru că nu se permite să faci agitaţie electorală în ziua votării (art 47(8)). Iar dacă ţi-ai arăta buletinul – completat – teoretic ai face agitaţie ca alţii să voteze ca şi tine.

Dar aici e altă discuţie. Codul electoral nu prevede un titlu pentru alegerea şefului statului. El a fost exclus în 2000, odată cu trecerea la alt tip de republică. Aici e vacuum. Şi aici e chestiune de logică. Analizăm?

Votul secret există pentru a asigura independenţa votului. Pentru a fi siguri că nimeni nu poate fi şantajat. De aia eu intru singur în cabina de vot, fără soţie. De aia nimeni nu mă poate forţa să arăt pentru cine votez. Şi, teoretic, nu văd nicio diferenţă între ceea ce doreşte Domnul Lupu să ceară respectuos şi şantajul politic. Întrebarea e dacă este (a) justificat (b) legal?

(a) Justificat?  Unii zic că într-o lume normală, legile se analizează de la cap la coadă. Se ia Constituţia, se uită la legi organice, se uită la rezultat. În lumea noastră politică, totul trebuie de analizat de la coadă la cap. Ne uităm la ce rezultat vrem să ajungem şi după aia interpretăm legile, astfel încît să ajungem undeva. Argumentul: scopul scuză mijloacele. Ei ne vorbesc despre criza politică, despre pragmatism, despre acordul Alianţei (mai presus de lege, vorba celuilalt mare jurist moldav) şi despre faptul că legea e în slujba scopurilor. Eu tare mă tem de aşa logică. Dar uitîndu-mă la situaţia politică (şi în special, la realitatea de prin satele moldoveneşti) nu pot să nu mă întreb dacă astfel de sacrificii în detrimentul legii nu pot fi justificate? Fiecare deputat, ales de către mine, pus în lista aia de către liderul partidului, ar trebui să nu fie şantajat; dar nici cumpărat de către un partid sau altul, astfel încît să nu voteze aşa cum trebuie.

(b)  Legal? Legal, tu mă întrebi? Legal, teoretic, e un drept – o alegere a deputatului de a arăta sau nu. Dacă această alegere, acest drept, poate fi impus (să nu arăţi) – discutabil – pentru că atunci devine o obligaţie (de a nu arăta). Care e pedeapsa dacă arăţi? Vot nesocotit, amendă administrativă, ţi se ia mandatul? Dar dacă eu fotografiez votul meu şi-l pun imediat pe facebook? Ce-mi faci? Cum nesocoţi votul meu – neştiind exact care e al meu? Cum mă pedepseşti? Cu tehnologia de astăzi – nimic nu mai e secret. Iar dacă legea nu poate asigura că un vot secret rămîne secret – mai poate fi acest vot secret o obligaţie, mai e legea lege, mai transcede logica? Iar dacă nu e o obligaţie – atunci Lupu poate, respectuos, cere ca deputaţii să-l arate. Cine a vrea – l-a arăta, cine nu – nu. Dar undeva, adînc în suflet, noi ştim ce înseamnă să nu-ţi arăţi buletinul de vot, chiar dacă ai dreptul de a nu o face. Noi ştim repercusiunile. Şi dacă le ştim – ştim că e  şantaj? Şi oare nu pentru a evita şantajul, votul secret a fost creat?

Cerc vicios. Vacuum legal. Evoluţia tehnologiei. Şantaj politic. Acestea sunt tag-urile pentru această situaţie.

Întrebarea însă e veche. I-a fost pusă şi lui Socrate odată: merită, pentru binele comun, să încălcăm uneori o lege (rea)? Socrate zice nu. El nu va evada, chiar de e condamnat pe nedrept de către o lege proastă. Pentru că asta distruge noţiunea de lege însăşi. Pentru că a admite cel puţin o dată încălcarea votului secret – înseamnă a crea un precedent, a deschide un hău periculos. De aia – mai bine nu. Mai bine alegeri anticipate, decît să încălcăm legea. O lege ce nu există (expres), dar care se justifică prin prisma conceptului de vot secret. Deci nu. Respectuos cer deputaţilor să respecte legea.

Leave a comment